frânturi. aşchii dintr-un pom fulgerat. dimineţile în care mă trezeai şi mă întrebai ce aş vrea să ascult. sau fotoliile mici de pe hol unde fumai şi-mi vorbeai. mâna ta întorcând o pagină sau mirosul acela de cărţi care umplea dormitorul. privirea. pătura în care mă înveleai, apăsarea ultimei zile, nebunia celei dintâi...
trecut.
dacă n-aş fi îndrăznit să-l trăiesc, să te trăiesc, mi-aş fi reproşat toată viaţa. acum îmi reproşez că am îndrăznit să o fac
nu ţi-e dor de mine, ţi-e dor de noi doi…de imposibilul doi pe care ni l-am imaginat, fiecare altfel…fiecare singur
prea târziu. din tot, a rămas doar un praf ruginiu de cuvinte. nu mai deschide fereastra, o să zboare şi el…
vineri, 30 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
