Despre regasirea sinelui si iubirea pura

Multi oameni fac o mare greseala. Incearca sa evite cat mai mult responsabilitatile si sa fuga de iubire, in mod constient sau nu. Au impresia ca asa sunt mai lipsiti de griji si de suferinta. Dar tocmai asumarea responsabilitatilor si tocmai acceptarea iubirii in inima lor, le-ar putea aduce linistea, satisfactia si fericirea pe care se intreaba de ce nu le gasesc. Din actiunea constructiva si din iubire nu poate sa rezulte decat energie pozitiva iar energia asta nu poate sa produca decat ceva bun. Dar poate ca actiunea si iubirea ar trebui sa fie ca niste bune prietene, sa se sprijine mereu. Pentru ca actiunea facuta din constrangere sau motive gresite poate, din contra, genera energie negativa. Iar iubirea care ramane la stadiul de visare, sau de iubire egoista, aduce in final o frustrare, sau o alienare, si nu il imbogateste cu nimic nici pe celalalt.
Stii, am vazut azi,in statia de tramvai,un domn ce citea cu atentie ambalajul unei ciocolate. Il priveam si ma intrebam ce o gandi in acel moment, daca este fericit sau nu, daca a savurat ciocolata si de ce o analizeaza cu atata atentie dupa ce a mancat-o. Eu, recunosc, poftisem la cicocolata care nu mai era, fiind inghitita, probabil cu pofta, de domnul cel in varsta.Si mi-am adus aminte si de timpul cel pierdut si cautat al lui Proust, realizand - pentru a cata oara, poate?! - ca in asta consta fericirea: in a savura orice clipa pe care ti-o ofera viata, reintorcandu-te la puritate, in a fi multumit cu tine insuti, in timp ce mananci o ciocolata, care iti poate trezi amintiri demult uitate. Cred ca asta ar trebui sa faca oamenii mai intai de toate: sa iubeasca si sa accepte tot ce universul le permite, sa se reintoarca la starea initiala, de puritate, si apoi sa accepte iubirea in forma cea mai pura. Dar, cum spuneai, e mai usor sa eviti orice responsabilitate si sa traiesti intr-o singuratate dezolanta, tu si cu ceilalti, sa participi impasibil la actul de a manca o ciocolata...Si nu e nevoie decat de un pic de antrenament...putina iubire in fiecare zi...

Poate ca tocmai de acea puritate avem nevoie, atunci cand nu intelegem foarte bine ce ne dorim, de o stare in care sa reintram in contact cu propria esenta. Ca si atunci cand suntem necajiti, din motive, uneori, total nesemnificative. Ar trebui sa ne gandim mai des ca lucrurile si oamenii sunt dragute asa cum sunt, in diversitatea lor. In schimb, noi incercam sa le indreptam colturile. daca nu reusim, suntem nemultumiti sau tristi ; daca reusim, ni se pare ca totul a devenit monoton.Ar trebui sa ne preocupam mai degraba de indreptarea propriilor colturi, nu ? Tot asteptam anumite schimbari, intamplari, sau chiar o minune si devenim obositi, plictisiti, pentru ca nu apar , dar daca minunea s-ar putea produce chiar acum, simplu, in noi ? Poate acea minune porneste tocmai din renuntarea la revolta interioara, din acceptarea vietii asa cum este, acceptarea ta si a celorlalti, mai mult decat la nivelul formal. O acceptare sinonima cu iubirea,iubirea pura despre care vorbeam. Apoi, transformarea apare in mod natural. Ne apropiem in mod natural de acele lucruri de care avem nevoie.

ce poate fi mai frumos?

"Ce poate fi mai frumos decât un cal în galop, o corabie-n vânt, o femeie dansând?"

Cenusa de trandafiri....

Privesc în zare si vad nori prabusiti, iar o clepsidra sparta îmi sopteste la ureche cuvinte goale.Zâmbetul meu se dizolva în lacrimi,lacrimile se transforma în durere închisa în piept...si fug îmi iau zborul.

Un porumbel îsi lua zborul de pe acoperisul casei în ceata deasa de noiembrie. Nu vedea nici la doi metri în fata. Zapada adusa înainte de vreme parea argint în razele lunii care abia strabateau valul sufocant. Era ca si cum ai fi privit în gol;ca si cum ai fi fost orb, bâjbâind printre umbre luminate. Undeva departe pâlpâia o lumina,de la o fereastra poate, sau poate pur si simplu de la un felinar. auzii un zgomot ciudat de aripi,încercam sa privesc mai atent,dar fumul înghetat îmi închidea orice drum.vedeam gradina de trandafiri,apoi îl zari prabusindu-se încet si tragic.un destin tragic rupt poate de realitate si apoi îl auzii din nou...glas de aripi rupte târându-se înapoi în cuib.

Alunec încet, încet în acei nori alungati de Dumnezeu ca prieteni ai îngerilor,cad în visare,cad între florile albe cu spini,care ar fi trebuit sa fie demult cenusa. Este oare acesta sfârsitul? Dar nu,puterea îmi este data de libertatea abia capatata,usor ajung din nou in propriul meu camin si totusi sunt doar o pasare calatoare întoarsa din drum adusa acasa cu aripile frânte si cu vocea cuprinsa de tacere....sunt acasa...in cenusa trandafirilor uitati de mult de timpuri...A fost frumos.Ma bucur ca am ajuns.

Ganduri in care cred

Ar trebui sa fim mai buni cu noi... fiecare cu el insusi

Ofera-ti TOT:
Bunatate, Generozitate, DarniciE, Frumusete, Iubire, Incredere, Acceptare...
Pana cand nu realizezi ca tu si ceilalti inseamna acelasi lucru, proiectia asupra celorlalti e limitata de propriul egoism..NU exista limite! Decat cele in care credem...Lasati-va liberi si veti descoperi de multe ori ca ceea ce va doriti vine la voi prin cai nebanuite. Viata iti sopteste in fiecare clipa... Ascult-o!
Care e cea mai ascunsa dorinta a ta, pentru tine?
Aminteste-ti-o in fiecare zi. N-o mai lasa sa ramana ascunsa..criss

Inca te mai iubesc

@};- - Cand ma gandesc la tine
Asculta mai multe audio Muzica

Din dragoste pentru oameni

De ce sa privim, cand putem sa intoarcem privirea?

De ce sa vorbim cu cineva care nu raspunde?

Sau sa ascultam ceva ce ni se tot spune?

De ce sa avem mila pentru cei care nu stiu ce e mila?

De ce sa dam totul pentru cineva care s-a dat deja singur batut?

De ce sa ajutam victimele care sunt ele insele criminali?

De ce sa cautam ceea ce nimeni nu vrea sa fie gasit?

De ce sa construim in continuare, unde nu mai exista speranta?????

Ce este iubirea?

Incep sa`mi dau seama ce inseamna iubirea.
Nu ca as simti`o eu... :-J
Dar...Incep sa realizez cam cum arata,ca atunci cand mi se va intampla,daca se va intampla,sa o pot recunoaste.
Iubirea e atunci cand poti sa faci sacrificiul suprem si anume sa renunti la propria ta libertate.
E atunci cand iti dai propria viata la schimb pentru viata lui.
E atunci cand poti sa minti pentru el fara sa te mustre constiinta.
E atunci cand il crezi.
E atunci cand fugi cu el oriunde se duce.
E atunci cand poti omora pentru el.Pentru a`l salva.
E atunci cand nu`ti pasa daca are bani,daca e un criminal sau un geniu.
E atunci cand il acoperi chiar daca FBI`ul e cel care il cauta.Sau Interpolul.
E atunci cand suporti orice tortura pentru el.
E atunci cand el incearca sa faca tot posibilul sa fiti impreuna.
E atunci cand renunta la tot pentru tine.
E atunci cand lupta pentru tine,pentru onoarea si libertatea ta.
E atunci cand nu va sufocati.
E atunci cand va intelegeti din priviri.
E atunci cand nu renuntati sa luptati.Cand reusiti sa depasiti orice problema.
E atunci cand vorbiti.
E atunci cand simti ca poti sa`i spui orice,ca vei fi mereu in siguranta,ca el te asculta cu adevarat,atunci cand chiar ii pasa.
E atunci cand nu simti nevoia sa atragi alti barbati.
E atunci cand el nu simte nevoia sa seduca alte femei.
E atunci cand va sunteti suficienti unul altuia.Insa cu toate acestea,e atunci cand aveti si prieteni separati,cand iesiti separat.
Iubirea nu inseamna 24 de ore din 24,7 zile din 7 impreuna.
E si atunci cand vi se face dor unul de altul.Cand ea iese la o cafea cu vechile ei prietene din liceu.Cand el se uita la un meci de fotbal cu amicii lui si cateva beri.
Nu sunt legati unul de altul.Nu depind unul de celalalt.Nu apartin unul altuia.Dar nu pot trai separat.
Sexul nu este niciodata o rutina.
Ea inca mai rade la glumele lui.
El inca o mai vede sexi si atragatoare.
Evitarea rutinei.Evitarea banalului.
Incearca mereu sa fii altfel,sa`l surprinzi.Zambeste`i mai des.Strange`l in brate cand nu se asteapta.Saruta`l la plecari si intalniri.Repeta`i din cand in cand ca il iubesti.
Pentru mine nu exista IUBIRE.Toate acestea sunt frumoase,dar nu exista in lumea mea.SUNT PENTRU ALTII,,,,,,,,

Ursită

Sortit a fost să-ţi fiu iar strună
Să mă atingi, să mă-nfiori
Să-mi construieşti pătrat din lună
Să-nchid în el mii de ninsori.

Sortit a fost să-ţi fiu cântare
Un freamăt viu pierdut în lunci
Un răsărit pe ţărm de mare
Prezentul scurs dintr-un “atunci”.

Sortit a fost ca întâlnirea
Să fie-n margine de vis
Să luăm din ape risipirea
S-o ducem iar în paradis.

Nu ştiu de-ţi voi mai fi chitară
E-un lucru simplu de-nţeles
Rămân odihna ta de seară
Şi plânsul unui stih ales.

Vreau să mă scurg în răsăritul
Minunii tale suspinînd
Să-ţi răvăşesc iar asfinţitul
Păşind în taină şi visând!