........

''Pe culoarul vieţii
am zărit mii de uşi.
Pe ele erau scrijelite
toate trăirile, dorinţele umaniţăţii.
Am început să bat la ele
cu entuziasm,
în speranţa de a-mi înfrupta fiinţa.
Unele uşi nu s-au deschis niciodată,
alte uşi s-au deschis câteva clipe
iar apoi s-au închis fulgerător.
Unele uşi erau larg deschise,
aşteptau să le trec pragul
şi să le fur comorile.
Am cunoscut fiinţe ce umblau
din uşă-n uşă, la fel ca şi mine, căutând.
Cu unele dintre ele am păşit prin aceleaşi camere,
altele au rămas încuiate în camere
ce nu s-au mai deschis niciodată.
Ca să pătrund dincolo de unele uşi
a trebuit să renunţ la unele comori
luate din camerele anterioare.
Cele mai periculoase uşi erau cele nedeschise de nimeni,
le puteai deschide şi intra în încăpere
dar puteai rămâne captiv.
Am încercat multe uşi.
Dincolo de ele am găsit chei ce le deschideau pe altele.
Cu cât deschideam mai multe,
entuziasmul descoperirii se ofilea.
Aceleaşi comori le găseam
iar după o vreme ele se veştejeau
lăsându-mi în cufăr doar cenuşă.
Obosită de căutări, am păşit printr-o uşă
dincolo de care era o cameră goală-
o cameră din care nu mai puteai lua nimic,
nişte pereţi ce parcă nu mai aşteptau pe nimeni.
Păşind înăuntru, contemplând îndelung nimicul din jur,
am realizat că nu era important pentru suflet
ce comori se aflau în camere.
Nu erau importante nici cheile găsite ce-mi ofereau
zeci de prilejuri în a descoperi alte comori.
Prea târziu am observat
fereastra ce aştepta
în tăcere, să o deschid.''(el_vicent)

SI TU POTI AJUTA>

Make your own banner at MyBannerMaker.com!

Azi,azi.azi....

Azi sunt trista.Sunt trista pentru un prieten care sufera.Inca odata am realizat ca viata este un nesfirsit drum ,un ocean de lacrimi ,de regrete de amaraciune.Este un drum anevoios ,cu coborasuri si urcusuri, cu momente de liniste ,de bucurie,de lacrimi si in final regret.Fiecare avem un destin si in momentul in care l-am indeplinit plecam.Ne nastem ,traim si in final murim.In urma ramin lacrimi,dureri ,nemultumiri.Trebuie sa acceptam destinul si sa ii multumim lui Dumnezeu,pentru ca numai el stie de ce, Azi....

Nu exista pentru om deciat trei evenimante;nasterea,vietuirea si moartea;nu simte cind se naste,sufera ca trebuie sa moara si uita sa traiasca>(La Brujere)

ce faci pentru tine???

Lucrurile iau citeodata o intorsatura brusca,cind crezi ca stii tot,ca le poti face pe toate,apare ceva neprevazut,te intoarce pe dos si simti ca nu mai ai scapare.Atunci trebuie sa te gindesti ca tu de fapt nu stii nimic,nu esti pregatit sa mergi mai departe,nu ai dat piept inca cu viata in adevaratul sens al cuvintului.Lupta-te sa ajuti si vei fi ajutat,lupta-te sa asculti ofurile oamenilor si atunci vei simti ca oful tau nu este chiar asa de mare,lupt-te sa intelegi si vei fi inteles,lupta-te sa inveti sa daruiesti iubire si numai atunci vei simti ca esti iubit.Daca vei intelege,vei ajuta si vei darui dragoste in jurul tau ,numai atunci tu vei putea sa te numesti OM.

iti amintesti????

de ce oare tot timpul este prea tirziu???Cine pune intrebari,prea multe asteapta de obicei un singur raspuns;iar cine apuca o dragoste tarzie isi doreste sa fie ultima si cea mai valoroasa... multumesc pt tot si pentru acel frumos si unic trandafir,pe care,
il am si acum..............ce zici iti amintesti???

Despre regasirea sinelui si iubirea pura

Multi oameni fac o mare greseala. Incearca sa evite cat mai mult responsabilitatile si sa fuga de iubire, in mod constient sau nu. Au impresia ca asa sunt mai lipsiti de griji si de suferinta. Dar tocmai asumarea responsabilitatilor si tocmai acceptarea iubirii in inima lor, le-ar putea aduce linistea, satisfactia si fericirea pe care se intreaba de ce nu le gasesc. Din actiunea constructiva si din iubire nu poate sa rezulte decat energie pozitiva iar energia asta nu poate sa produca decat ceva bun. Dar poate ca actiunea si iubirea ar trebui sa fie ca niste bune prietene, sa se sprijine mereu. Pentru ca actiunea facuta din constrangere sau motive gresite poate, din contra, genera energie negativa. Iar iubirea care ramane la stadiul de visare, sau de iubire egoista, aduce in final o frustrare, sau o alienare, si nu il imbogateste cu nimic nici pe celalalt.
Stii, am vazut azi,in statia de tramvai,un domn ce citea cu atentie ambalajul unei ciocolate. Il priveam si ma intrebam ce o gandi in acel moment, daca este fericit sau nu, daca a savurat ciocolata si de ce o analizeaza cu atata atentie dupa ce a mancat-o. Eu, recunosc, poftisem la cicocolata care nu mai era, fiind inghitita, probabil cu pofta, de domnul cel in varsta.Si mi-am adus aminte si de timpul cel pierdut si cautat al lui Proust, realizand - pentru a cata oara, poate?! - ca in asta consta fericirea: in a savura orice clipa pe care ti-o ofera viata, reintorcandu-te la puritate, in a fi multumit cu tine insuti, in timp ce mananci o ciocolata, care iti poate trezi amintiri demult uitate. Cred ca asta ar trebui sa faca oamenii mai intai de toate: sa iubeasca si sa accepte tot ce universul le permite, sa se reintoarca la starea initiala, de puritate, si apoi sa accepte iubirea in forma cea mai pura. Dar, cum spuneai, e mai usor sa eviti orice responsabilitate si sa traiesti intr-o singuratate dezolanta, tu si cu ceilalti, sa participi impasibil la actul de a manca o ciocolata...Si nu e nevoie decat de un pic de antrenament...putina iubire in fiecare zi...

Poate ca tocmai de acea puritate avem nevoie, atunci cand nu intelegem foarte bine ce ne dorim, de o stare in care sa reintram in contact cu propria esenta. Ca si atunci cand suntem necajiti, din motive, uneori, total nesemnificative. Ar trebui sa ne gandim mai des ca lucrurile si oamenii sunt dragute asa cum sunt, in diversitatea lor. In schimb, noi incercam sa le indreptam colturile. daca nu reusim, suntem nemultumiti sau tristi ; daca reusim, ni se pare ca totul a devenit monoton.Ar trebui sa ne preocupam mai degraba de indreptarea propriilor colturi, nu ? Tot asteptam anumite schimbari, intamplari, sau chiar o minune si devenim obositi, plictisiti, pentru ca nu apar , dar daca minunea s-ar putea produce chiar acum, simplu, in noi ? Poate acea minune porneste tocmai din renuntarea la revolta interioara, din acceptarea vietii asa cum este, acceptarea ta si a celorlalti, mai mult decat la nivelul formal. O acceptare sinonima cu iubirea,iubirea pura despre care vorbeam. Apoi, transformarea apare in mod natural. Ne apropiem in mod natural de acele lucruri de care avem nevoie.