Poate pentru unii momentul in care deschizi ochii dimineata si te vezi in acelasi loc este ceva perfect normal crezand ca se va repeta zilnic. Insa putini din noi se gandesc seara ca poate acea privire spre fereastra poate fi ultima.
Avem prea multe probleme cotidiene ca sa ne mai gandim la bucuria pe care ne-o ofera aerul proaspat al diminetii, aerul acela nepoluat , linistea pura in care numai un greiere isi face simtita prezenta, bruma care se scurge de pe o petala pe alta, vocea mult prea indepartata a unor oameni care sa grabesc sa ajung in statia de autobuz. Toate acestea se repeta in fiecare zi insa trebuie sa profitam de ele ca si cum ar fi ultima zi din viata noastra.
Uneori imi este greu sa realizez cat de utile sunt sfaturile mele pe care le dau prietenilor mei care au mult prea multe probleme sentimantale dar ceea ce nu pot sa realizez este faptul ca nu ma pot ajuta eu pe mine. Sfaturile mele par atat de utile insa la mine nu par sa aiba efect. Certurile lor par atat de prostesti chiar ridicole, inr-o zi se cearta din cauza telefonului in alta zi din caauza unei simple suvite de par care sta asezata dupa ureche, insa ei nu se gandesc ca probabil acea cearta poate sa fie ultima lor cearta. Viata trece mult prea repede pe langa noi iar noi o risipim cu probleme neinsemnate considerand ca acesta este ciclul vietii.
Timpul nu trebuie calculat sau impartit, el trebuie risipit cu lucruri care ne bucura, lucruri care ne fac sa ne simtim cu adevarat noi.
joi, 15 octombrie 2009
miercuri, 14 octombrie 2009
Sa nu dezamagim niciodata un copil!
Un copil vede altfel lumea. Un copil te iubeste mai neconditionat decat un adult, pentru ca nu a invatat inca sa urasca. Orice gest pentru noi marunt, pentru el are o importanta covarsitoare. Acesta este si motivul pentru care timpul trece mult mai greu cand esti copil..
Sa nu dezamagim niciodata un copil !
P.s: Un copil te priveste cum te scufunzi in ganduri, absent,Copilul simte ca nu esti acolo cu el.. Vrea sa-i vorbesti, sa-l incurajezi, orice, numai sa-i acorzi atentie. Are nevoie de tine chiar si atunci cand ii raspunzi distant, repezit si fara chef. El sufera in linste, fara sa-ti vorbeasca, pentru ca el e mic si tu esti mare. Si cei mari nu gresesc niciodata..
Vad in jur casnicii destramate si eterne dispute in procese de custodie..copilul ii vrea pe amandoi, dar pe el nu-l intreaba nimeni.. Daca fostii parteneri s-ar gandi macar o clipa la "obiectul" disputei, si mai putin la propriile orgolii ranite, si-ar da seama ca fac o mare greseala...
Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !
Copiii au nevoie de zambetul nostru, de dragoste, la fel de mult cum avem noi de ei...Copiii sunt asemeni unor flori firave, abia rasarite, care cresc in umbra altora mai mari..
Daca am reusi sa ne dam jos ochelarii fumurii ai maturitatii, lumea din jurul nostru s-ar vedea complet altfel.
Copiii stiu sa ne dea adevarate lectii de viata, in cel mai natural mod cu putinta.
Zambetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Incearca-l! Simte-l cum iti incalzeste inima, bucura-te de el ca de un dar de pret si protejeaza-l ca pe o floare rara!
Cand simti ca viata te incearca peste masura si ca destinul te-a tradat, jucandu-si parca in fiecare zi ultima carte, priveste in ochii nevinovati ai unui copil, joaca-te cu el si incearca sa patrunzi acolo, in universul lui si sa-ti hranesti spiritul cu inoncenta-i inca nestirbita de raul lumii. Iti vei recapata (macar) un pic din linistea interioara si te vei simti indeajuns de bine incat sa te eliberezi mai usor de acele stari si sentimente negative care te hartuiesc uneori...
Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !
Sa nu dezamagim niciodata un copil !
P.s: Un copil te priveste cum te scufunzi in ganduri, absent,Copilul simte ca nu esti acolo cu el.. Vrea sa-i vorbesti, sa-l incurajezi, orice, numai sa-i acorzi atentie. Are nevoie de tine chiar si atunci cand ii raspunzi distant, repezit si fara chef. El sufera in linste, fara sa-ti vorbeasca, pentru ca el e mic si tu esti mare. Si cei mari nu gresesc niciodata..
Vad in jur casnicii destramate si eterne dispute in procese de custodie..copilul ii vrea pe amandoi, dar pe el nu-l intreaba nimeni.. Daca fostii parteneri s-ar gandi macar o clipa la "obiectul" disputei, si mai putin la propriile orgolii ranite, si-ar da seama ca fac o mare greseala...
Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !
Copiii au nevoie de zambetul nostru, de dragoste, la fel de mult cum avem noi de ei...Copiii sunt asemeni unor flori firave, abia rasarite, care cresc in umbra altora mai mari..
Daca am reusi sa ne dam jos ochelarii fumurii ai maturitatii, lumea din jurul nostru s-ar vedea complet altfel.
Copiii stiu sa ne dea adevarate lectii de viata, in cel mai natural mod cu putinta.
Zambetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Incearca-l! Simte-l cum iti incalzeste inima, bucura-te de el ca de un dar de pret si protejeaza-l ca pe o floare rara!
Cand simti ca viata te incearca peste masura si ca destinul te-a tradat, jucandu-si parca in fiecare zi ultima carte, priveste in ochii nevinovati ai unui copil, joaca-te cu el si incearca sa patrunzi acolo, in universul lui si sa-ti hranesti spiritul cu inoncenta-i inca nestirbita de raul lumii. Iti vei recapata (macar) un pic din linistea interioara si te vei simti indeajuns de bine incat sa te eliberezi mai usor de acele stari si sentimente negative care te hartuiesc uneori...
Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !
marți, 13 octombrie 2009
De la Iubire la Ura
Se spune că lacrimile sunt rămăşiţele unei iubiri... şi atunci, o ură puternică ascunde o iubire foarte mare!
Eu cred că ura este un sentiment care ascunde multă suferinţă, deznădejde, o trădare, fie a încrederii în persoana iubită, fie a aşteptărilor noastre... Uneori ajungem în situaţia să ne îndrăgostim de o iluzie, în lipsa unei realităţi, dacă tot suntem într-un câmp virtual, cu ale sale întortochiate cărări. Ajungem să preţuim, să ne permitem să mai credem în oameni, în cuvânt, într-un vers de dragoste, într-un acord muzical... Ajungem să ne dorim foarte tare să nu ne fi înşelat! Şi încet, încet, ne trezim că avem cui să împărtăşim din durerile noastre, din bucurii, din gânduri, dorinţe, vise, aşteptări... Ajungem să dăruim o parte de suflet, să lăsăm o portiţă deschisă, spre a-i permite dragostei să ne umple inima... Deşi nimeni şi nimic nu ne poate garanta fericirea, totuşi, dorim să mai sperăm că binele există. Dorim să credem tare în şansa noastră.
Dar..., vine o zi când toate se spulberă, odată cu dispariţia acelui om, cu neputinţa sa de a lăsa un loc de 'bună ziua', odată cu laşitatea sa, sau să-i spunem lipsa de curaj, demnitate, bărbăţie... Odată cu lipsa educaţiei! Eu îl numesc cinism.
Ce se întâmplă atunci când tot ceea ce rămâne în urmă doare, când afli că ai fost minţit(ă), când totul se transformă într-o cacialma, într-o distracţie deşuetă, atunci când afli că nu ai fost iubit(ă) niciodată, aşa cum îţi doreai atât de mult? Ce se întâmplă cu iubirea? În ce se transformă ea?
Desigur, întotdeauna putem opta. Putem alege iubirea, atât de mare, încât să devină necondiţionată, încât să ajungem să uităm de noi, şi atunci, cu siguranţă, ne-am pierde şi identitatea, şi demnitatea şi, în cele din urmă, şi curajul...
Sau putem alege să respingem umilinţa. Înseamnă că nu mai iubim? Nu ştiu, poate tocmai pentru că iubim foarte mult, dar nu primim iubire, ajungem să trăim alt sentiment. Ura este o stare sufletească greu de dus şi nu pentru oricine. Ura ne transformă în ceea ce nu ne-am dorit, nemai simţindu-ne nici frumoşi, nici buni, nici măreţi! Devenim mutilaţi într-un fel..., doar cu o parte de suflet, precum un ciung, care, deşi îşi mai simte acea parte a corpului, nu o mai găseşte nicăieri...
Până unde pot merge iubirea şi ura? Nu ştiu să răspund.
Tot ce ştiu este că mă doare foarte tare... Probabil, nu am reuşit să urăsc îndeajuns, încât să pot schimba iubirea pe-o uitare...
Eu cred că ura este un sentiment care ascunde multă suferinţă, deznădejde, o trădare, fie a încrederii în persoana iubită, fie a aşteptărilor noastre... Uneori ajungem în situaţia să ne îndrăgostim de o iluzie, în lipsa unei realităţi, dacă tot suntem într-un câmp virtual, cu ale sale întortochiate cărări. Ajungem să preţuim, să ne permitem să mai credem în oameni, în cuvânt, într-un vers de dragoste, într-un acord muzical... Ajungem să ne dorim foarte tare să nu ne fi înşelat! Şi încet, încet, ne trezim că avem cui să împărtăşim din durerile noastre, din bucurii, din gânduri, dorinţe, vise, aşteptări... Ajungem să dăruim o parte de suflet, să lăsăm o portiţă deschisă, spre a-i permite dragostei să ne umple inima... Deşi nimeni şi nimic nu ne poate garanta fericirea, totuşi, dorim să mai sperăm că binele există. Dorim să credem tare în şansa noastră.
Dar..., vine o zi când toate se spulberă, odată cu dispariţia acelui om, cu neputinţa sa de a lăsa un loc de 'bună ziua', odată cu laşitatea sa, sau să-i spunem lipsa de curaj, demnitate, bărbăţie... Odată cu lipsa educaţiei! Eu îl numesc cinism.
Ce se întâmplă atunci când tot ceea ce rămâne în urmă doare, când afli că ai fost minţit(ă), când totul se transformă într-o cacialma, într-o distracţie deşuetă, atunci când afli că nu ai fost iubit(ă) niciodată, aşa cum îţi doreai atât de mult? Ce se întâmplă cu iubirea? În ce se transformă ea?
Desigur, întotdeauna putem opta. Putem alege iubirea, atât de mare, încât să devină necondiţionată, încât să ajungem să uităm de noi, şi atunci, cu siguranţă, ne-am pierde şi identitatea, şi demnitatea şi, în cele din urmă, şi curajul...
Sau putem alege să respingem umilinţa. Înseamnă că nu mai iubim? Nu ştiu, poate tocmai pentru că iubim foarte mult, dar nu primim iubire, ajungem să trăim alt sentiment. Ura este o stare sufletească greu de dus şi nu pentru oricine. Ura ne transformă în ceea ce nu ne-am dorit, nemai simţindu-ne nici frumoşi, nici buni, nici măreţi! Devenim mutilaţi într-un fel..., doar cu o parte de suflet, precum un ciung, care, deşi îşi mai simte acea parte a corpului, nu o mai găseşte nicăieri...
Până unde pot merge iubirea şi ura? Nu ştiu să răspund.
Tot ce ştiu este că mă doare foarte tare... Probabil, nu am reuşit să urăsc îndeajuns, încât să pot schimba iubirea pe-o uitare...
Adevar
Nu poţi să iubeşti pe cineva şi totodată să urmăreşti să-l controlezi. Numai dorindu-i tot ce este mai bine, îi oferi aproapelui tău libertate. Iar dacă nu-i libertate, nu-i nici iubire.
Iubirea-fereastra spre cer
Singura comoara ce trebuie salvata este iubirea adormita in pieptul omului. Iata ca omul se descopera deodata asezat printre ruine de obiecte imprastiate in jurul sau. Nu stie ce sens au si care este cauza acestei dezordini. Incepe reconstructia la intamplare nestiind de unde sa inceapa si unde ar trebui sa se termine, dar munceste cu sarg si-n munca-i inutila isi pierde sufletul. Dupa epoci indelungate de munca istovitoare reconstructia se dovedeste a fi o infricosatoare inchisoare. Exista ceva mai programat, mai exact, mai cronometrat si, intr-un anume sens, mai perfectionat decat o inchisoare? Singurul lucru care elibereaza este iubirea, pentru ca este imprevizibila, apare acolo unde nu este programata si da toate calculele peste cap. Pe cel ce iubeste, zidurile inchisorii nu pot sa-l inchida, caci el apartine unei imparati ce isi are temelia in cer si isi bate joc de ziduri. Acesta simte ca fiinta iubita exista undeva, iar in acest moment este cufundata intr-un somn asemanator uitarii vesnice, chiar daca ziduri de fortareata ar fi intre ea si el, sufletul ei va fi hranit si trezit de prezenta lui subtila. Nu de moarte se teme cel ce iubeste, pentru el aceasta este calauza ce-i descopera Misterul, ci numai de mediocritate si obisnuinta care au puterea sa cufunde sufletul in uitare. Iubirea este singura constructiva si eliberatoare, ea uneste, trezeste si inalta. Iubirea alchimizeaza tot ce e blazare si singuratate darama zidurile de separare dintre oameni si deschide larg portile spre cer. Iubirea este expansiune continua in eternitate si contopire cu infinitul.Iubite frate al meu, nu-ti cer decat increderea.
Da-mi-o si vom iesi impreuna din acest loc al umbrelor.
Nu te pot scuti de infruntarea cu fricile tale,
dar te pot tine de mana pana cand o faci."
Paul Ferini
Da-mi-o si vom iesi impreuna din acest loc al umbrelor.
Nu te pot scuti de infruntarea cu fricile tale,
dar te pot tine de mana pana cand o faci."
Paul Ferini
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
